Armasarii

" Cei doi armasari inhamati la carul sufletului,cel salbatic,cu urechi hirsute,negru si de neimblanzit,si cel alb,delicat si frumos,framantau imaginatia lui Cliford. -Mie mi se pare, ii spuse lui Constance,ca armasarul meu salbatic,cu urechi hirsute, a fost ucis in razboi,iar daca ma voi straduii sa urc spre sferele stralucitoare ale cerului,carul meu nu va fi tras decat de un singur armasar. -Nu cred ca ai dreptate,dragule,raspunse ea,dupa ce chibzuise un timp asupra cuvintelor lui.Gandeste'te la starile de furie salbatica prin care treci,desi faci tot ce poti ca sa te stapanesti. -Asa e.Da.Cred ca asa stau lucrurile,Con.Da,fara indoiala sunt determinate de armasarul negru.Da,asa cred,si armasarul a devenit cam naravas. Incepu sa mediteze.Era atat de ahtiat dupa nemurire,atat de dornic sa simta ca va patrunde si se va avanta in acel plai vast de la fortificatiile paradisului,de unde mai poti arunca o ultim aprivire pamantului inainte de a te afunda in stralucirea orbitoare de dincolo de cer!Accepta imagistica mitului lui Phaedrus.Si se temea ca lasandu'se tras doar de armasarul alb al dorintei pure,cel negru al lacomiei trupesti fiind mort in el,nu va izbuti niciodata sa atinga inaltimile.Un singur armasar nu va izbuti sa'l traga pe urcusul abrupt. -La carul meu nu este inhamat decat un singur armasar,repeta cu mahnire. Dar poate ca Constance avea intr'adevar dreptate.Poate ca armasaru negru traia in el,mai putn vizibil si impetuos,dar cu atat mai naravas.Isi aminti de cumplitele lui crize de manie,cand ar fi dorit sa sfarame universul intreg,sa zdrobeasca intreaga omenire.Da,asta era lacomia trupeasca!Armasarul negru. Se simti usurat.Se temuse atat de tare ca armasarul lui hisut murise.Si era totusi surprins.Oare se simtea atat de atras de bruta din el,incat fusese gata sa urle ca un suflet osandit la gandul ca acea bruta murise? -Con,daca armasarul ar fi murit in mine,mi'ar fi lipsit mult,ii spuse,privind'o in ochi duri,scaparatori care o inspaimantara. -Gandeste'te numai cata manie iti starneste unchiul Everett, ii spuse ea cu calm. Everett,unchiul lui Clifford,facea parte din categoria demodata a nobililor aroganti,care afisau o teribila insolenta a superioritatii lor de casta.Clifford nu'l putea suferi.Unchiul Everett obisnuia sa'i spuna:"Baiete,esti un mistic din cap pana in picioare.Ma rog,ma rog, poate ca'i mai bine asa.Noroc ca ai luat de nevasta o fata cu capul pe umeri." Asemenea cuvinte zadarau serpi si tigrii in sufletul lui Clifford,dar trebuia sa taca,stiind ca orice disputa ar fi fost inutila. -Ma bucur ca armasarul meu cu ochii injectati de sange inca nu a murit,rosti el meditativ.Pe Dumnezeul meu, cred ca ar fi in stare sa reteze dintr'o singura muscatura teasta unchiului Everett!Ma bucur ca n'a murit. -Zeii cand se plimba prin ceruri inca mai inhama la carul lor un armasar negru si unul alb? -Asa fac!Si amandoi perfect aliniati si supusi.Numai noi,bietii muritori de rand nu'l putem stapani pe Negrisor ,raspunse Clifford cu voiosie. -Nu gasesti ca felul in care Socrate isi mana armasarul negru era foarte crud?Il infraneaza si ii trage zabalele pana ce gura si limba i se umplu de sange si'i sfichiuieste intruna crupa.Nu crezi ca un armasar ar trebuii tratat cu mai multa blandete? Clifford o privi cu insistenta.Reusise sa descopere morbul tiraniei pana la Socrate.Pana si Socrate era un tiran! Si in strafundurile inimii ei,Constance era net impotriva oricarei forme de tiranie. -Poate ca un armasar naravas asa trebuie tratat,raspunse el. -Dar Negrisorul nu'i chiar atat de naravas.Nu crezi ca daca am sti ce doreste cu adevarat,ar avea si el acelasi drept sa'si satisfaca dorinta ca si armasarul alb sau ca si vizitiul?Numai Socrate gandeste ca nu exista alta metoda decat sa'i insangereze gura si sa i se impotriveasca. Clifford cumpanii din nou asupra acestei idei.Constance se pricepea sa gandeasca in simboluri.Si simbolurile miturilor lui Platon ii erau perfect familiare.Ea si Clifford le foloseau curent in conversatie.Dar Constance,in loc sa'l socoteasca pe Socrate perfect,adopta de fiecare data o atitudine contradictorie. -Ce intelegi in cazul asta prin armasarul negru?o intreba el. -Nu inseamna el oare satisfactiile trupesti?Nu inseamna stradania trupului de a atinge telul dorintelor lui?Fie ca'i vorba de retezarea testei unchiului Everett sau de altceva. -Presupun ca asa e.Dar n'ai sa'mi spui ca ar fi corect sa retez craniul unchiului Everett,asa cum ar face un armasar,nu? Constance lasa lucrul din mana si inalta privirea spre el. -Ma rog.Daca eu as fi in locul tau,cred ca intr'o buna zi i'as reteza unchiului Everett teasta.Adica as proceda in asa fel incat toata lumea sa'si dea seama ca nu are creieri in cap.As face'o in mod delibertat.As considera ca armasarul meu negru are dreptul la o asemenea muscatura. Se intoarse la lucrul ei de mana ,iar Cliford frematand tot,chibzui la aceasta noua atitudine fata de armasarul negru. -Vrei sa spui ca armasarul negru are dreptul de a'si satisface dorintele? -Nu esti de aceeasi parere?Numai ca la timpul potrivit si in ordinea potrivita.Ce'ar fi daca armasarul alb si vizitiul,in loc sa'l infraneze si sa i se impotriveasca celui negru i'ar spune"Usurel!Usurel!Mergi incet si venim si noi alaturi de tine.Mergi linistit,fara sa rastorni carul,si o sa te conducem exact la locul unde vrei tu." Clifford o privi cu viclenie: -Si crezi ca o sa se supuna?intreba el. -De ce nu?Ori are si armasarul negru dreptul la propria lui existenta,la propriile lui dorinte si satisfactii,ori daca nu,de ce sa mai existe?Dupa cum spui si tu,N'ai s'o scoti la capat cu un echipaj alcatuit dintr'un singur armasar.Esti ingrozit la gandul ca armasarul tau negru s'ar putea sa fi murit.Dar nu vrei sa traiasca decat pt a putea sa i te impotrivesti. Buna dispozitie a lui Clifford se narui din nou. -Tu Con, nu iti infranezi armasarul negru? -Nu vreau sa'l infranez,raspunse ea cu capul asezat peste cusatura.Nu am de gand.Din momentul in care isi va gasii drumul am sa'l las sa alerge liber catre telul lui. Cuvintele ei starnira ostilitate in Cliford.Totusi replica: -Cred ca ai perfecta dreptate draga mea. Si din nou se izolara.Da,exista o stranie legatura,o stranie intimitate intre ei.O intimitate subtila care se manifecta numai prin vorbire,numai prin contactul cuvintelor.O intimitate cu caracter de competitie.Ca si cum un sarpe stralucitor,stalcit in sufletul ei,se tara afara pentru a se inclesta cu cainii gelosi ai spiritului lui,ori de cate ori intimitatea dintre ei era pusa in lumina.Dupa o discutie de acest fel, fiecare dintre ei se retragea ca dupa o lupta." D.H.Lawrence

Caii lui Lawrence

Sa stii ca in cateva zile am observat mai mult ca niciodata cat este de greu sa nu minti.Cat este de greu sa lupti contra naturii si contra lucrurilor ce te degenereaza ca si om, contra lucrurilor care ne fac sa fim mai putin umani. Si am observat ca ne putem regenera asa cum o floare apare si dispare in fiecare primavara. Am observat ca aerul curat si soarele ne poate purifica gandurile. Ti'am spus vreodata ce cred eu despre mister? Cred ca ne'a fost dat ca o provocare de relevare a spiritului nostru razboinic impotriva raului. Ca asa cum istoria ne descrie,avem un cal alb si unul negru ce ne alearga prin spirit si care nu sunt diferiti cu nimic de la o persoana la alta. Mi'as dori sa nu infranam niciodata pe vreunul din ei,sa ne ascultam natura mai des.Sa nii imaginam cum alearga zgomotos, cu muschii descoperiti,coama lunga in miscarea vitezei,tropaitul alert, aer cald de plaman iesind furtunos pe narile lor mari... A uita in ce ne incredem, a uita pe ce ne bazam, a uita care este stalpul in jurul caruia ne construim, a uita sa analizam,sa gandim, sa luptam in a ne organiza gandurile,visele, aspiratiile , a respira pur si simplu , a ii oferi universului doar respiratia noastra... ca rasplata, ca eveniment al existentei... aici intalnim divinitate.In ce ne este inconjur dar in primul rand in noi.

Cum putem evita o ceartă?

De câte ori aţi auzit o persoană susţinând că ar face orice ca relaţia lui să revină la forma de început? Pentru că, odată cu timpul, divergenţele şi dezacordurile din relaţie devin din ce în ce mai greu de controlat. Din cauza diferenţelor de percepţie şi de abordare a unei probleme dintre cei doi, discuţia poate devia într-o ceartă. Odată ajunşi la o ceartă nu se pun în joc numai sentimentele dar şi relaţia dintre parteneri. Aşa cum comunicarea este cel mai important element al oricărei relaţii, certurile pot fi cele mai dăunătoare.

Continuarea articolului pe http://www.manlifestyle.ro/cum-putem-evita-o-cearta/

Old and Gold

Am sa iti dezvalui acum cel mai mare secret pe care l'am furat vietii despre oameni.
Am aflat ca oamenii puternici nu sunt cei care nu iubesc ca sa nu fie raniti, ci sunt cei care iubesc in ciuda ranilor.Cei care inceteaza sa le mai pese pentru ca este prea greu sunt slabi,lasi si imi este mila pentru ei.
Prin urmare am aflat ca trebuie sa oferi dragoste celor care iti ofera dragoste,iar celor care nu... ofera'le compasiune, pt ca nu sunt asa de puternici ca si tine.

Citatul

"Clifford-Ideile lui Platon si paradisul si toate lucrurile astea nu inseamna nimic pentru tine?

Constance-Imagini!Simple imagini.Ca o galerie de tablouri.Eu sunt privitorul,nu sunt in tablou.Daca as incerca sa ma integrez in tablou,n'ar fi decat o stradanie zadarnica.Nu!Fata de paradis si de Platon si de ideile de genul asta simt ceea ce simt cand ma aflu la Galeria Nationala sau la Galeriile Uffizi.Ma uit la ceva frumos,sau foarte frumos,dar lumea adevarata este afara si viata mea se desfasoara in lumea de afara.

Clifford pufai din pipa.

-Vrei sa spui,starui el,ca pentru tine nu exista nimic care sa fie mai important decat orice altceva?Decat domnisoara Bentley,de exemplu?

-Cand domnisoara Bentley se agita sa'mi aduca un cutit de uns untul nu ma intereseaza.Dar cand roseste si o clipa arata ca o copila timida... asta ma intereseaza la fel de mult ca Platon si ca Titian.

-Serios?intreba el uimit.De ce?

Urma o tacere.Constance nu stia ce sa'i raspunda dar simtea ca trebuie sa clarifice lucrurile cu Clifford;sa'si afirme propriul ei gen de imortalitate;nu sa se lase confiscata de ideea lui.

-Nemurirea poate insemna orice din ceea ce cunoastem.Poate fi,uneori,ceva ce simtim."

Amantul doamnei Chatterley de D.H.Lawrence

Cel mai intim

Cel mai intim lucru pe care il putem descoperii in legatura cu o persoana este felul in care gandeste.
Nu exista nimic mai intim decat atat.
Mintea noastra este un cumul de informatii,un stupid cumul de informatii,ca un roi de albine.Ce ne defineste pe noi?Ce ne face sa fim unici este felul in care percepem si organizam aceste informatii in minte.Modul in care facem ca acest roi de albine sa aiba un sens pentru noi,o logica,anumite reguli...Cum ne creem principii pe baza informatiilor pe care le avem.Pe ce ne bazam cand le organizam?Geneza,instinct,cultura,anturaj,situatie poate,nu stiu cert,asta are mai putina importanta.

Atunci cand cumulul de informatie creste,devenim din ce in ce mai capabili sa judecam corect,mai capabili in propriile decizii si in acelasi timp devenim din ce in ce mai siguri despre cine suntem.

Din exterior este enorm de greu sa ii descoperi unei persoane cel mai intim punct.Cum gandeste,cum percepe,cum arata lumea pe care o vede.Asa ca ghicim pe baza a ce iese afara din el din cand in cand.
Si pentru ca o persoana uneori tine sa il percepi intr'un anumit fel,preferat de el,devine si mai vag.Devine aproape imposibil sa te apropii de punctul intim.

Asa ca ghicim.Suntem ca o floare care sta inchisa si iti ofera mici indicii despre ce culoare ar putea avea in interior.Asa ca ceea ce credem ca stim despre cineva sunt in majoritate minciuni.Atat de complecsi suntem,atat de amplii,atat de superbi.

Pisica nu latra

Citatul meu preferat despre iubire ii apartine Anaisei Nin "Duşmanul iubirii nu e niciodată în exteriorul nostru, nu e un bărbat sau o femeie, e chiar ceea ce ne lipseşte în noi înşine"

Pentru ca de fiecare data cand il citesc ma duce cu gandul la iluzia perfecta.La faptul ca invinovatim pe cineva sau ceva.Iluzia perfecta pentru o persoana atunci cand lucrurile nu merg bine intr'o relatie este ca nu poarta nici un semn de vina,ca este inscenat, ca toate i se intampla fara ca el sa fi adus o actiune care sa il conduca la reactiunea situatiei neplacute in care se afla.Ca este o victima cu mainile legate.Si spun ca este iluzia perfecta pentru ca te elibereaza de presiune,de vinovatie,de ganduri in care stai si analizezi ce ai facut gresit.Dar ii spun iluzie pentru ca odata ce te consideri victima,vei fi victima mereu,si tot timpul lucrurile ti se vor intampla numai tie.Iluzie,capcana perfecta.

Oamenii care invinovatesc sunt slabi,incapabili sa inteleaga sau sa isi asume.
Revenind la idee vreau sa spun ca odata ce nu ne asumam o vina pana si pentru lucrurile pe care nu stim ca le'am facut vom continua incostient sa le facem si astfel sa redevenim victime din nou si din nou pana in punctul fericit cand sa presupunem ca ne asumam o greseala.

Cand o relatie se distanteaza este in majoritate pentru ca nu ne sunt indeplinite cererile. Si inainte sa invinovatim pe cineva ca nu ne mentine interesul,haideti sa ne gandim daca intre timp cererile noastre nu s'au schimbat putin,daca nu cumva cerem celuilalt sa fie altcineva decat este.Daca nu cumva ne dorim un catel si ii cerem pisicii de langa noi sa inceapa sa latre.

Lectii

Viata are cele mai prost concepute si mai productive metode de a ne invata.
Scoala,ca exemplu, lectii de pe o saptamana pe alta, o zi pe alta poate de pe o luna pe alta.Usor de retinut,incredibil de usor de uitat.

Pe parcursul vietii nu stim in ce clipa vom invata ceva.Care este momentul in care creierul nostru va absorbi o informatie si cat timp o va pastra acolo.Dar in micul meu spirit de observatie sustin ca o lectie care se va conserva in noi cel mai mult este cea care a fost cel mai greu de invatat. Ideea care a necesitat cel mai mult timp ca sa apara.Dupa ce ai secat orice alternativa de a ajunge la acea idee,dupa ce aproape ai renuntat si ai devenit calm si deconcentrat,atunci apare.

Fie ca vorbim despre o lectie de viata sau rezolvarea unei ecuatii,rezultatul se pastreaza cel mai mult atunci cand apare cel mai greu.

Noi ramanem permanent cu senzatia ca nu cunoastem dar daca stam putin si ne deconcentram,ne creem o imagine de ansamblu,rezultatul a fost mereu acolo iar noi nu l'am luat in considerare.

Nostalgie de primavara

Imi este dor de barbatii hotarati.Barbatul care sa aiba puterea sa ma faca sa imi aranjez prioritatile in functie de el.Cel care intr'o cearta sa aduca un argumet care mie mi'a scapat sau pe care nu l'am luat in considerare.
Cel mai tare imi este dor de cel impreuna cu care sa formez o echipa in care sa luptam pt obiective comune,avand si obiective diferite care sa ne permita sa intretinem increderea in calitatile noastre din afara relatiei.
Vreau barbatul atat de inteligent incat sa nu imi ceara sa fiu ceea ce nu sunt.Sa nu imi impuna sa fiu asa cum ma percepe el.Sigur ca facem compromisuri,le facem fara sa clipim,in momentul in care iubim,esential este ca dupa un compromis sa ne simtim tot ca si noi insine,si decizia sa fie a noastra,fara constrangeri ce pot aduce frustrari.
Eu cand fac un compromis,parca arunc o parte din mine... si nu vreau sa ma pierd.

Imi doresc sa am grija,sa imbratisez si sa alint.Sa fiu capabila sa ii indeplinesc dorinte,sa ii ascult vise.
Si vreau excursii catre universe de perceptie a lumii pe care nu le'am mai vazut.Sa invat sa uit ce se asteapta de la mine,sa uit cum este sa ai asteptari.
Imi doresc sa aflu instincte pe care nu imi imaginam sa le am.

Asa ca imi este dor de barbati.Regret,regret fregvent ca nu am trait perioade in care barbatul nu se ingrijora daca ii este parul bine asezat sau daca se asorteaza cizmele cu saua calului.Inainte sa poarte palarii cu baston si monoclu si sa devina politicosi si absurzi,tacuti si falsi. Inainte sa le piara incet,incet curajul din inima. Si inainte sa se instaleze confortul in oasele lor voluminoase si sa uite ca nu poti reprosa atunci cand nu primesti,timp in care nu lupti pentru ceea ce vrei sa primesti.
Si cu siguranta inainte sa uite ca suntem stapani asupra constientului nostru si sa se ascunda sub anturaje galagioase si mult prea influentabile,inaintesa devina un anturaj influentabil. De asta imi este dor!

Voi mai cunoasteti barbatul care isi respecta instinctul si judecata? Voi l'ati cunoscut pe cel care sa fie puternic si curajos, sa asculte,sa culeaga,sa nu se opreasca din continua cursa de a da un sens.Si inainte sa credeti ca cer foarte mult,mai intrebati'va odata.

Pentru ca eu pe el vreau sa il cunosc,el ar da cu pumnul in sufletul meu amortit si m'ar crapa, mi'ar aduce la aer inima mea veche, si as invata sa respir.

Ne este de folos la ceva să bârfim?

Cu totii stim ca barfa exista si nu putem face nimic sa o oprim. Oricat am fi de revoltati impotriva ei, asta nu ne va oprii niciodata sa ne spunem parerea in probleme ce nu ne apartin. Se pare ca desi barfa ne scade valoarea ca oameni, ne murdareste moralitatea si ne saraceste sufletul, are si efecte benefice studiate si dovedite.

Un studiu realizat in Statele Unite atesta ca barfa previne un comportament antisocial si reduce stresul avand un puternic efect terapeutic asupra psihicului.

Continuarea articolului aici:
http://www.manlifestyle.ro/ne-este-de-folos-la-ceva-sa-barfim/

Nu.

Nu ma mai doare ca nu te ingrijorezi pentru mine,acum ma doare ca prin asta mi'ai furat orice drept de a ma ingrijora pentru tine!

Cum?

Cum se face ca atunci cand vrei din tot sufletul sa fii singur ai cea mai mare nevoie sa fii ascultat?

Este liniste nu armonie!

Tragedia foamei dupa iubire este ca asteptam.Cu totii stam cu capul in maini asteptand sa se intample ceva cu noi.
Unii cauta o persoana care sa dea sens existentei lor mai mult decat propriile realizari.
Altii o persoana in plus pentru care sa lupte,cu care sa lupte si sa faca parte dintr'o echipa.
Stupizi,cu ochii impaienjeniti,zgaiti pe pereti sau monitoare HD,ne ducem foamea in asteptarea ca iubirea sa vina din exteriorul nostru.Perechea noastra asteapta de asemenea.
Cum asteapta un taximetrist in frig ca cineva sa aibe nevoie de el, un chirurg in sala de urgenta... sau cum asteapta o prostituata un telefon,asa asteptam noi.
Inutili si plini de speranta!
Asteptam!

Cadet la datorie

Sunt un barbat.Sunt un soldat.Asta imi spun,ca sunt un soldat.De fiecare data cand pulsul imi accelereaza si frica imi patrunde oasele,asta imi spun,asta ma slinisteste.
Eu nu lupt pentru tara,lupt pentru inima mea.Nu vreau sa devina rea,sa raman puternica si sa nu ma razvratesc. Sa nu imi urle sufletul din toata puterea plamanilor sufletesti,atat de tare incat ca se sperie el insusi si sa se ascunda.
Sunt un soldat!Campul meu de lupta poate fi oriunde(de altfel si lagarele).Campul meu de lupta nu este hotarat,planificat,analizat el este acolo unde dusmanul ataca si niciodata nu am o strategie pentru ca nu ma astept sa ma lupt.Sunt un soldat!Si nu ma astept sa ma lupt!Pentru ca refuz ideea,nu o las sa patrunda adanc in mine si sa'mi petrec toata viata fiind precauta.
Asta este diferenta dintre mine si un soldat adevarat.Ei isi cunosc dusmanul,isi planifica lupta,ei sunt mereu pregatiti,eu nu...
Soldatii au aceasta armata infiorator de numeroasa langa ei.Un soldat are langa el un coleg caruia ii cunoaste povestea despre sotie si copii,despre dorinte si idealuri.Acest soldat are cel putin un camarad ce ar putea in orice clipa sa sara in fata glontului pentru el.
Moartea unui soldat este prevazuta,ei se inscriu la moarte, si este atat de eroica,divina,nobila si pura...
Sa ma dau batuta,sa renunt... aceasta ar fi moartea mea!
Nimic nobil in asta... nimic!

Daca nu..

Daca nu am impartasi ce credem,ce suntem si ce ne place, am uita pana si noi!

Va fi!

Cat de mult ma bucur ca nu pot vedea in viitor! Ce fericita sunt ca nu stiu ce se va intampla maine,niciodata, niciodata nu stiu ce se va intampla maine!

Ce imbold fantastic si ce euforie in asteptare,in neprevazut,in surpriza, in anticipare. Daca mi'ai spune despre maine, ce motiv sa ma trezesc de dimineata?

Daca exista destin... Eu ce sa mai imi dovedesc? Cu cine sa ma lupt? Vreau sa ma lupt!
Nu vreau sa stiu de am sa castig sau am sa pierd! Eu vreau doar sa lupt. Sa imi pastrez sangele circuland si motivatia tipandu'mi in urechi.Pulsul agitat,tensiunea ridicata, mereu supusa unui risc, vreau sa fiu mereu in pericol!

Nu vreau sa fiu in siguranta! Niciodata! Nu vreau sa fiu in siguranta pentru ca ma pierd,ma acopar acolo si uit de mine.Dati'mi razboi!Il pot duce!Lupta o pot controla,siguranta nu!