Libertatea inseamna puterea de a'ti alege singur lanturile

miercuri, 9 decembrie 2009

joi, 3 decembrie 2009



Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine
şi firul ierbii,
dintre mine şi lei,
dintre mine şi insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine şi numere,
bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:
iau în serios iarba,
iau în serios leii,
mişcările aproape perfecte ale cerului.
Şi-o rană întâmplătoare la mână
mă face să văd prin ea,
ca printr-un ochean,
durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare
mi s-a tras marea înţelegere
pe care-o am pentru Ulise - şi
bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina
un pământ pustiu, rotindu-se
în jurul soarelui...
(Poate şi fiindcă există pe lume
astfel de versuri.)

Îmi olace să râd, deşi
râd rar, având mereu câte o treabă,
ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,
pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela
de-a şti,
de-a descoperi
harta universului în expansiune,
în timp ce-ţi priveşti
o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,
pe care l-ai rătăcit
şi nici măcar un anunţ, dat
cu litere groase,
nu-ţi pferă vreo şansă
să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii
plin de hieroglife,
şi ceea ce pot comunica
acum, aici,
după o descifrare anevoioasă,
dar nu lipăsită de satisfacţii,
e un poem închinat păcii,
ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,
când îmi ridic tâmpla din perne,
să se lungească-n urma mea pe paturi
moartea,
şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,
peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu
oprit.

Nici după fiecare pas,
în golul dinapoia mea rămas,
nu vreau
să urce moartea-n sus, asemeni
unei coloane de mercur,
bolţi de infern proptind deasupra-mi...

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,
de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării,
magnetic, timpul, clipită cu clipită,
gândurile mi le-nalţă
ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită
în pământ şi-n pietre şi în schelării.
Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,
s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.
Nichita Stanescu

marți, 3 noiembrie 2009

fara sclipici



Amintirile. Pielea mea traieste continuu amintirea imbratisarii tale.Ochii tai calzi ma priveau atent si parca neintelegand necesitatea sau poate dependenta mea pentru vise.Numai ca...

Si "mereu" voi sta aici.
Poate ca intr'o zi voi convoca greseli enorme si le voi sluji,cerandu'le in schimb intelepciunea.
Poate intr'o zi imi voi duce copilul in fata aventurii si necunoscutului si le voi cere acestora sa mi'l creasca.

Defapt poate intr'o zi nu voi mai sta aici iar acest "mereu" atat de iubit se va metamorfoza odata cu mine.Nu voi mai sta aici unde mii de pagini privesc nedumerite spre mine neintelegand ca fara ele imi este frig,ma simt atat de incompleta,ca ma ajuta atat de mult sa ma inteleg cu mine.

Copilul meu este incet,sau poate iritant de repede, oferit ofranda femeii mele;aceasta fiinta bruta,pura si atat de superb de confuza care mi'l sacrifica.

Toate acestea iti sunt aratate de aceasta usa deschisa si atat de imaginar transpusa incat aproape o pot vedea intre noi.
Confidentialitatea mea atat de scumpa si draga se indragosteste de o mica dorinta de a fi ascultata(ce ia proportii admirabile in subconstientul meu) si aproape dispare cu totul din mine.

"A iubi,imi repetam mereu,inseamna a simti nevoia sa te darui.Asta imi lipsise prin urmare." Octavian Paler

Amintirile. Te imbratisam atat de cald si strans incat iti simteam simturile.Si sarutarile ne armonizau in propria noastra sexualitate.De obicei "Te vreau!" imi invelea privirea,insa acum, "Te am!" imi inveleste trupul.

Acest "noi" este misterul
cu care timpul se intalneste rar
dar care nu'l poate uita.

duminică, 19 iulie 2009

Saruta'ma...




Copil inconstient si nepasator, cu luna insirata in verticale si orizontale la picioarele mele…un sotron de stimuli afectivi, o mare pe care sa navighez libera.

Ploua pe pervazul meu, si numar picaturile pana vii. Si stiu ca vei veni, si stiu ca ma vei lua in brate, imi vei da dupa ureche firul indolent de par, imi vei zambi si imi vei spune ca viata e doar o alta varianta a viselor. Doar ca, voi adauga eu in gand, visele dureaza mai mult decat sarutarea ta fugara.

duminică, 12 iulie 2009

sclipici lll




Obijnuiam sa ne dorim dar inainte obijnuiam sa fim.Ti'ai sprijinit privirea de soaptele irisului meu de nenumarate ori.Pielea ta cea devorata de alge ascundea cascade de dragoste rosie curgandtu'ti prin artere.Puteai citi odata firea nenascutilor tai fii in ochii mei.Stateam unduitoare la umbra bratelor tale dure,atat de expresive.Respiratia ta imi cutremura fiinta calma,coapsele rotunde.Si atat de multe nespuse intelegeam incat uitam sa le zambesc... sa le respir.Odata chipul tau era doar clorofila fiintei mele.....

joi, 14 mai 2009

sclipici ll


Ramai sculptat de tacere!Vreau sa modelez din temerile tale,din dorintele tale.Vreau sa modelez din cea ce nu iti doresti cu adevarat,vreau sa creez spatiu in tine.Esti plin!Oh,fericire,lasa-ti tampla sprijinita intre bataile inimii mele,ca intre Tigru si Eufrat.Flori albe de primavara se aseaza pe corpu-mi tremurand,imi cresc pe chip muguri de zambete.Incerc sa-ti ascund ca sentimentul asta isi infige radacini ramuroase asupra emisferei drepte a creierului meu.Si raman conturul rece pe care il invelesc aripile tale murdare de nisip.

miercuri, 13 mai 2009

hello sunshine


Timpul prinde pene ascunse albe,pure.Zgomotele cele mai stridente ale diminetii se inchid.Eu parca as cauta cuvinte printre bazait de albine.Pielea mea are pori deschisi prin care,la atingerea somnorosului rasarit,ies ca un sirag toate sentimentele pastrate de noapte.Ce rost are sa simt dimineata asta?Maine o voi lua de la capat daca vreau.Din cana fierbinte ies aburii ce se intind gratios in fata ochilor mei.Nu mai e zahar!Odata cu ceaiul asta si gandurile mele devin mai reci,lipsite de esenta... Haideti sa nu mai revenim la cotidian!!!

joi, 30 aprilie 2009

Lorena despre Gabriela








Maine imi voi zambi mie, pentru ca, in principiu, am ramas neschimbata in timpul metamorfozei mele. M’am trezit intr’o dimineata in alt suflet, m’am cautat disperata printre carti si cafele, si am gasit’o pe mica Lore acolo. Am gasit’o ghemuita intr’un colt, tremurand toata la vederea imensei Vieti. Si Viata mi’a spus “Vino, noptile albe sunt doar o continuare a viselor zilei, si lacrimile sunt doar o manifestare a conditiei umane, traiesti, esti vie, zambeste”…


vineri, 24 aprilie 2009

a walk to remember




Sunt doar o siluetă imprecis pictată pe fundalul nopţii.Merg goală călcând pe sentimente si ele nu mă ating...
De o data mă gândesc că hainelor li se oferă o importanţă mult prea mare pentru intrebuinţarea lor brută.Acoperire.. acoperamant,ăsta era cuvantul.
Liniile acestei nopţi se desfăsoara graţios in faţa irisului meu ce alunecă pe ele ca pe formele unui violoncel.Eu parcă nu le-am vazut niciodată atât de aglomerate.. de pline.. atât de multe culori si sunete inghesuite.

Din când in când mai privesc inăuntrul meu.
Sunt doar paşii umezi si fierbinţi ai conştiinţei ce'mi colindă sângele ca si un felinar in plină noapte.
Apoi respir adânc si las dragostea sa fie o stare de a fi.Nu ii ofer o adresă.O stare a fiinţei mele.Astfel chiar dacă ating un lucru mort,precum un zid,mâna mea emite acea energie a iubirii.Doar aşa am să mai pot simţii surâsul zilei viu,respirând prin mine.

Încă imi amintesc acel roşu aprins.. Colorează'mi vederea... Colorează'mi tăcerea.
Incă imi amintesc când minţeam cerul să ne orbească, când razele sufletelor noastre se alintau,se'nbrăţişau.

Nu conteaza asta acum.
Am să aştept să ploua peste penele tale.
Vreau sa te mai ţin la piept o dată!