play

Lupta greaca

Si poate ca nu ne priveam de teama ca vreun gand ce doare sa patrunda in aerul dintre noi.
Credeam ca un om zguduitor este din natura asa, si ca nu poate fi nimic altceva... ca si tacerea bruta dintre doua replici.
Tu iei mereu alt chip si ma surprinzi fericita prinsa intre bratele tale ca intre doua bare solide de metal.

Uneori mainile noastre indragostite devin palide, confuze.Ochii cameleonici traiesc cu a lor pupila zbatandu'se de sufocare in spiritele molipsitoare dintre noi.Furia ce'o simt pe noi poate este descendenta furiei pe aceste spirite.

Uneori te surprind privindu'ma ca pe o ridicola, atunci ma iei de mana ca pe o gratioasa. Uneori ma privesti razbunator ca si cum intreaga ta existenta s'ar concentra in emotia asta.
Atunci realizez ca poate lupta dintre noi nu e a noastra, poate ca s'a purtat de atat de multe ori, in spatiu, timp, oameni, limbi incat deja nu ne mai apartine.

Poate ca si lumina ce'o presimt cand te vad ,fericire... este doar a zeitelor aerului dintre noi.
Cred ca respirarea ne'a fost data ca dovada ca lucrurile importante nu au nevoie de acordul ochiului.Asa si cu iubirea... Dar cineva mi'a spus odata ca dragostea se invata...

Poate ca nu observ ca iubirea mea este stramoasa a iubirii barbarilor de pe timpuri, a Cleopatrei si a zeilor Olimpului insasi. Insa poate si ei au trait aceleasi patemi ce au umbrit'o, poate si ei au fost nevoiti sa'si educe dragostea...

legenda

In cultura indiana exista o legenda conform careia la inceputul universului exista doar o mare zeitate. Si acesta se plictisea ingrozitor. Iar intr'o zi a avut o iluzie care i'a propus un joc si la spart pe acest zeu in miliarde de parti mici ce au cazut pe pamant. Aceste parti erau prea frumoase pt a fi lasate in natura asa ca au prins radacini in om. Iar jocul zeului propus de iluzie era sa isi aminteasca cine a fost. Cu alte cuvinte fiecare persoana are o parte mai mult sau mai putin divina. Imi place sa cred ca o parte din imaginatie,vise,dorinte,lucruri inconcrete ne apropie mai mult de divinitate...

Cred ca visele si dorintele ne fac mai buni...

despre schimbare

Am constientizat ca iubirea ca si inspiratia sunt doua lucruri ce au fluxuri de intensitate cel putin inexplicabile.
Ca intensitatea nu inseamna vesnicie! Timpul ce se materializeaza in transformare si uitare este mereu neobosit.

Vremurile vechi nu mai exista pentru ca nu mai traieste nimeni sa isi aminteasca de ele!

Si noi continuam, in fortarile noastre penibile sa pastram intrun fel tot ce'a fost frumos si sacrificat intre timp de catre timp! Si acum pateticul ma cuprinde si abia de'mi pot aminti chipuri odata atat de vii.

Am invatat ca singura putere o am asupra prezentului si foarte putin asupra viitorului, dar viitorul este acum prin urmare care este puterea mea?

Prezentul nu o are mereu pe aceeasi eu. Nu mai stiu sa nu gandesc.

Nu regret decat ca uneori... imi pare ca mi'am sacrificat spontaneitatea!

gand xxxvll

Mi'am dat seama de complexitatea personalitatii si de povestea pe care o creeaza inteligenta in jurul nostru.
Toata aceasta lume impusa de catre inteligenta noastra,toate temerile si fericirile,parerile,frustrarile, presupunerile si inchipuirile in care traim vesnic si iremediabil.

Toate acestea nu exista, si vin din noi.

Si cu toate ca inteligenta ne chinuie uneori am fi atat de saraci fara ea. Cu toate ca sensibilitatea ne poate condamna ani lungi la sedinte psihologice sau poate boli mintale fara ea am fi inutili.

Si acestea doua sunt mai mult decat responsabilitati pe care tindem sa ni le asumam gresit, ele sunt virtuti ce trebuiesc dobandite, educate si dezvoltate continuu.

Ganditiva la viata ca la un vis asupra caruia avem control aproape absolut.Ganditiva ca la un scenariu la care inteligenta si sensibilitatea colaboreaza in tine pentru al scrie.

Viata nu este alteva decat perceptia fiecaruia dintre noi asupra ei.