Am constientizat ca iubirea ca si inspiratia sunt doua lucruri ce au fluxuri de intensitate cel putin inexplicabile.
Ca intensitatea nu inseamna vesnicie! Timpul ce se materializeaza in transformare si uitare este mereu neobosit.
Vremurile vechi nu mai exista pentru ca nu mai traieste nimeni sa isi aminteasca de ele!
Si noi continuam, in fortarile noastre penibile sa pastram intrun fel tot ce'a fost frumos si sacrificat intre timp de catre timp! Si acum pateticul ma cuprinde si abia de'mi pot aminti chipuri odata atat de vii.
Am invatat ca singura putere o am asupra prezentului si foarte putin asupra viitorului, dar viitorul este acum prin urmare care este puterea mea?
Ca intensitatea nu inseamna vesnicie! Timpul ce se materializeaza in transformare si uitare este mereu neobosit.
Vremurile vechi nu mai exista pentru ca nu mai traieste nimeni sa isi aminteasca de ele!
Si noi continuam, in fortarile noastre penibile sa pastram intrun fel tot ce'a fost frumos si sacrificat intre timp de catre timp! Si acum pateticul ma cuprinde si abia de'mi pot aminti chipuri odata atat de vii.
Am invatat ca singura putere o am asupra prezentului si foarte putin asupra viitorului, dar viitorul este acum prin urmare care este puterea mea?
Prezentul nu o are mereu pe aceeasi eu. Nu mai stiu sa nu gandesc.
Nu regret decat ca uneori... imi pare ca mi'am sacrificat spontaneitatea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu