Sunt atat de obosita incat neintelegerile din mine devin odihnite si voioase.
Si miros viata in mine acolo unde nu mai pare a fi viata.
Cicloni uriasi imi zguduie craniul cu pasii lor generosi.
Tremurul joaca un dans gratios cu fiinta mea.
Zane mici imi vrajesc trupul in cat mai multa amorteala.
Sunt atat de obosita incat orice situatie mi se pare neverosimila.
Fiecare celula a corpului meu, ce imi era fidela, ma venera, cred ca'mi aducea ofrande, care ma vedea ca pe zeitatea in a carei putere se gaseste soarta ei.. acum...
acum ma judeca la tribunale mari de constiinta... pentru? pentru neglijenta si nemiscare.
Starea de oboseala este insasi obosita si in adancuri la fel de suparata pe mine... pentru? pentru neglijenta si nemiscare.
Picioarele mi se aseaza firesc, lenes si totusi feminin unul peste celalalt, mainile in schimb , la intamplare, mult mai lenese si nu la fel de feminine.. imi invelesc trunchiul ca un scut pentru solduri rotunde.
Chipul l'as descrie, dar as minti... nu am avut curajul sa il privesc.
Respir secunda asta ca pe o imbucatura mare in urma careia ai nevoie de apa pentru a o inghiti. Secunda viitoare la fel, astfel ca semanand atat de mult intre ele imi devin indiferente.
Plansul ar fi linistea mea dupa ploaie. Sunt inutila!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu